Alimentația sănătoasă, sportul și un stil de viață bazat pe respect pentru sine și ceea ce te înconjoară sunt baza dezvoltării unui corp în perfectă armonie cu spiritul. Ai auzit de zeci de diete bazate pe diverse tipuri de elemente, dar singurul aspect de care trebuie să ții cont atunci când îți dorești un corp sănătos este chiar organismul tău. Dieta bazată pe tipul grupei sanguine, pe forma corpului, pe tipul somatic și câte și mai câte astfel de metode gândite de alte persoane pentru îmbunătățirea stării de sănătate a unui grup de persoane! Sunt oare potrivite pentru tine și corpul tău dietele care sunt concepute pentru ceilalți?

Tu ești măsura care dictează dieta ce trebuie urmată!
Primul pas pe care trebuie să-l faci atunci când îți dorești să urmezi o dietă este să iei legătura cu un medic nutriționist care să-ți recomande o dietă bazată pe acele elemente care sunt potrivite organismului tău. De aceea este obligatoriu să:
• Afli care este starea de sănătate a corpului tău înainte de începerea unei diete – analizele de sânge (VSH, colesterol, trigliceride, tranzaminaze, indicele glicemic, nivelul mineralelor și a vitaminelor din sânge și creatină) sunt relevante pentru stabilirea în mod corect a acelor aspecte care trebuie îmbunătățite în stilul tău de viață;
• Dacă este indicat să urmezi o dietă sau doar să-ți corijezi stilul de viață într-un mod cât mai sănătos – de cele mai multe ori stilul de viață nesănătos conduce la dezechilibru în modul în care organismul reacționează la schimbările prin care este obligat să treacă;
• Stabilești dacă ești pregătit/ă pentru a începe să-ți schimbi stilul de viață și dacă dispui de starea mentală și fizică pentru a face acest pas.
Ține cont doar de tine atunci când îți propui să urmezi o dietă sau să schimbi ceva în stilul de viață, fiindcă tu ești măsura la care trebuie să te raportezi!

Înscrieți-vă acum la newsletter-ul nostru

Nume

Email